PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO/VIDEO. Start în Turul României. Satu Mare, pe harta internațională a ciclismului

Start în Turul României! Prima etapă a celui mai prestigios eveniment sportiv al țării a început astăzi, miercuri, 7 septembrie, de la Satu Mare, în prezența președintelui Federației Române de Ciclism și a ministrului sportului, Eduard Novak.

Spectacolul din Turul României a pus Satu Mare pe harta internațională a ciclismului. Prima etapă din Mica Buclă a început astăzi și a aliniat la start peste 130 de cicliști profesioniști din țări precum precum Spania, Columbia, China, Irlanda, Polonia, Cehia, Italia, Austria, Germania, Olanda, Noua Zeelandă, SUA sau Bulgaria.

Ediția din acest an marchează o premieră importantă: va fi transmisă la nivel internațional, prin intermediul Eurosport, care va difuza zilnic rezumate extinse din fiecare etapă în 50 de țări, inclusiv România. Astfel, municipiul Satu Mare va fi promovat în fața unei audiențe de peste 100 milioane de oameni.

Turul României 2022 are loc în perioada 6-11 septembrie și se desfășoară pe un traseu de aproximativ 850 km de la Satu Mare la București, trecând prin Bistrița, Târgu-Mureș, Făgăraș și Curtea de Argeș. Devenind un veritabil ambasador al țării, traseul Micii Bucle este construit astfel încât să pună în lumină importante zone turistice din România. Anul acesta, plutonul va traversa zone emblematice precum Țara Lăpușului în Maramureș, Colinele Transilvaniei și cel mai spectaculos drum din țară – Transfăgărășan.