PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO/VIDEO. Tragedie pe șosea, în județul Satu Mare. O persoană a murit, alta este în comă

Accident mortal în județul Satu Mare, după un impact teribil dintre o autoutilitară și un autoturism. Un bărbat, șoferul autoturismului, a decedat, iar o femeie, pasager în autoturism, este în comă. Accidentul s-a produs în această după-masă, marți, 27 septembrie, între localitățile Apa și Iojib.

Astăzi, la ora 15:06, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină la un accident rutier între două autoturisme, între localitățile Apa și Iojib.

La fața locului s-au deplasat 14 cadre militare cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță de Terapie Intensivă Mobilă cu medic, o ambulanță SMURD B2 din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare și elicopterul SMURD Jibou.

În urma coliziunii dintre cele două autoturisme au rezultat trei victime din care două încarcerate.

S-a acționat pentru extragerea victimelor încarcerate, la una dintre acestea s-au întreprins manevrele de resuscitare, ulterior s-a declarat decesul acesteia. Cealaltă victimă, in comă indusă, va fi transportată la Unitatea de Primire Urgențe Baia Mare cu elicopterul SMURD Jibou.

A treia victima nu necesită transportul la Spital.

Exit mobile version