PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Programul înmormântării Reginei Elisabeta a II-a. Cum se vor desfășura funeraliile de stat

Înmormântarea reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii va avea loc mâine, luni, 19 septembrie, la ora locală 11:00 (13:00, ora României), la Westminster Abbey din Londra. Va fi o zi plină de fast, emoție și ceremonie, cu o slujbă la Westminster Abbey, un cortegiu și o procesiune militară prin Londra, înainte de o ceremonie finală în familie la o capelă din Castelul Windsor.

Partea ceremonială a zilei va începe la ora 10:44 (ora locală), atunci când sicriul Reginei va fi transportat de la Westminster Hall la Westminster Abbey. Funeraliile vor începe la ora locală 11. Sicriul așezat pe un afet de tun al Marinei Regale va fi tras de 142 de marinari. Acesta a fost văzut ultima dată în 1979, la înmormântarea Lordului Mountbatten, și a fost folosit de asemenea la funeraliile tatălui Reginei, George al VI-lea, în 1952.

Înmormântarea Reginei, la care se așteaptă să participe 2.000 de invitați, va avea loc la Westminster Abbey, la ora locală 11:00. Evenimentul va urma un protocol strict. Abația care găzduiește slujba de înmormântare este una dintre cele mai vechi din insulă, locul istoric în care sunt încoronați regii și reginele încă din vremea lui William Cuceritorul (1066). Aici a avut loc inclusiv încoronarea Reginei Elisabeta a II-a în 1953. Abația este și locul unde s-a căsătorit cu Prințul Filip, în 1947.

Șefi de stat din întreaga lume se vor alătura membrilor familiei regale la acest eveniment. Vor fi acolo și politicieni de rang înalt din Marea Britanie, precum și foști premieri. Președintele american Joe Biden și premierii din Australia, Canada și Noua Zeelandă și-au confirmat deja prezența. Sunt așteptați de asemenea membri ai familiilor regale din toată Europa, mulți dintre aceștia rude de sânge ai Reginei – regele Filip al Belgiei și regina Mathilde, regele Spaniei, Felipe și regina Letizia vor fi prezenți.

Slujba va fi condusă de preotul David Hoyle, împreună cu Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby. Spre sfârșitul înmormântării vom avea parte de o reculegere națională de două minute.

După slujba de înmormântare, la aproximativ 12:15 ora locală, sicriul Reginei va fi condus într-o procesiune de la Abație la Wellington Arch. În acest timp, celebrul clopot din turnul cu ceas al Londrei, Big Ben, va suna la intervale de un minut, pe măsură ce procesiunea se mișcă încet pe străzile capitalei. Salve de foc vor fi trase, de asemenea, în fiecare minut din Hyde Park.

Imediat după ora locală 15:00, va urma o procesiune pe jos, pe Long Walk, la Castelul Windsor. Bulevardul de 5 km va fi mărginit de membri ai forțelor armate. Regele și alți membri ai Familiei Regale sunt așteptați să se alăture cortegiului la aproximativ 15:40, ora locală. Clopotele castelului Sebastopol vor fi bătute în fiecare minut, iar din incinta castelului vor fi trase salve de foc.

La ora locală 16:00, sicriul va intra în Capela St. George pentru o slujbă. Capela este aleasă în mod regulat de Familia Regală pentru nunți, botezuri și înmormântări. Este locul unde s-au căsătorit Ducele și Ducesa de Sussex, Prințul Harry și Meghan și unde a avut loc înmormântarea defunctului soț al Reginei, Prințul Philip. La slujbă vor participa aproximativ 800 de persoane.

La ora locală 19:30, Regina va fi înmormântată împreună cu regretatul ei soț, Ducele de Edinburgh, la capela memorială Regele George al VI-lea, situată în interiorul Capelei St. George. Placa ei de marmură va fi gravată „ELIZABETH II 1926-2022”.

Sursa: euronews.ro


Citește și:

Exit mobile version