Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat șapte cetățeni străini care intenționau să iasă ilegal din țara noastră, pentru a ajunge într-o țară din Spațiul Schengen.
În data de 3 septembrie, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, în cooperare cu lucrători din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berveni, au organizat și desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale, în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 22.15, polițiștii de frontieră au depistat, în localitatea Berveni, județul Satu Mare, şapte cetățeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zonă de frontieră. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul instituției pentru cercetări.
Din primele verificări s-a stabilit că este vorba despre cetățeni din Siria, cu vârste între 15 și 45 de ani. Împreună au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, cu intenția de a ajunge în diferite state din vestul Europei.
În cauză, polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la final urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
Sursa: Poliția de Frontieră