PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Caravana Ecotic la Satu Mare: Expoziție de deșeuri ce provin din echipamente electrice

Primăria Municipiului Satu Mare s-a alăturat în acest an Asociației Ecologice și Umanitare ,,Copacul vieții”(Asociația ECOHUMAN ,,LIFE TREE) și Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca pentru a marca ,,Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022”. Cu prilejul acestui eveniment, în municipiul Satu Mare a fost adusă Caravana Ecotic, o expoziție mobilă de deșeuri ce provin din echipamente electrice și electronice.

Caravana a poposit pe parcursul anului în mai multe orașe din țară, iar din 6 până în 8 octombrie se va afla pe platoul din fața Muzeului Județean.

Evenimentul își propune să atragă atenția asupra necesității colectării separate a deșeurilor electrice și electronice. Expoziția mobilă poate fi vizitată între orele 9.00-15.00, fiind așteptate mai multe școli și grădinițe din tot județul, precum și sătmărenii care doresc să afle mai multe despre colectarea deșeurilor electrice și electronice.

Pentru a contribui la atingerea țintei la reciclare de 60% pentru anul 2023, vizitatorii caravanei sunt rugați să aducă cu ei deșeuri electrice și electronice (cantități simbolice și de mărimi mici) care vor fi predate cu ocazia vizitei Caravanei ECOTIC.

 DESPRE CARAVANA ECOTIC

Caravana este un muzeul mobil al deșeurilor de echipamente electrice și electronice. Incursiunea în lumea reciclării deșeurilor electrice prin intermediul acestui instrument interactiv, îi face pe cei care o vizitează să înțeleagă importanța colectării separate, prin prisma materialelor reciclabile, dar și periculoase care se pot recupera din echipamente.

În Caravana ECOTIC sunt expuse diverse tipuri de echipamente electrice și electronice, dezasamblate, în scopul evidențierii conținutului reciclabil și periculos, alături de alte informații utile privind importanța reciclării și valorificării materiilor prime.

Exit mobile version