PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Revoltător! Tânăr cu handicap, brutalizat de colegii de muncă. Ars pe față, bătut și înjurat

Poliţiştii din Salonta au reţinut două persoane în cazul tânărului cu handicap din Mădăras, agresat de colegii de la brutăria unde este angajat, informează ebihoreanul.ro.

Măsura a fost dispusă, vineri, în finalul audierilor care s-au derulat la sediul Poliţiei Municipiului Salonta, faţă de Adrian Vingheac, şoferul brutăriei, cel care l-a ars pe faţă cu un spray şi o brichetă, respectiv Sergiu Morong, şi el angajat al brutăriei şi cel care i-a stins ţigările de spate. Cei doi vor sta în spatele gratiilor cel puţin 24 de ore şi sunt acuzaţi de loviri şi alte violenţe, infracţiune pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă, în timp ce în cazul lui Sergiu Morong i se impută şi acuza de influenţare a declaraţiilor, pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani. Cea din urmă acuzaţie, spun sursele Bihoreanului, a fost formulată pentru că Morong l-ar fi manipulat pe tânărul cu nevoi speciale să mintă referitor la rănile pe care i le-a provocat.

Adrian Vingheac şi Sergiu Morong au fost reţinuţi în revoltătorul caz de bullying căruia i-a căzut victimă David, un tânăr cu handicap, angajat la brutăria Mădăras. De-a lungul a doi ani, tânărul a fost umilit şi agresat de câţiva colegi de muncă, care l-au pus să imite animale, să mimeze gesturi hidoase, l-au pălmuit peste cap, lovit cu picioarele în fund, înjurat.

Agresiunile au culminat, recent, cu adevărate brutalităţi care ar fi fost comise de Morong şi Vingheac. Primul şi-a stins ţigările pe spatele tânărului, în timp ce Vingheac l-a ars pe faţă cu un spray şi o brichetă. Cel din urmă incident s-a produs pe 9 septembrie, iar trei zile mai târziu, fosta asistentă maternală a victimei a reclamat cazul la Parchetul Salonta.

Obligat de medici să rămână acasă, pentru ca rănile de pe faţa lui să se vindece, David s-a întors la muncă abia luni, 26 septembrie, ziua în care Bihoreanul a dezvăluit traumele la care a fost supus vreme de doi ani. A fost prima zi de la data angajării sale în care nu a fost batjocorit şi chinuit, după cum a povestit băiatul ulterior. Numai că cei doi colegi care l-au agresat i-au reproşat “că i-a dat la ziar”, deşi ei nu i-au făcut nimic rău, doar au „glumit”…

Sursa: ebihoreanul.ro