PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO/VIDEO. A început Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

În această dimineață, vineri, 14 octombrie, a avut loc deschiderea unei noi ediții a Bursei locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Satu Mare.

Evenimentul a început la ora 9.00 și se desfășoară la Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiul Satu Mare și are ca scop facilitarea accesului persoanelor interesate de locurile de muncă disponibile şi interacţiunea directă cu agenţii economici.

La eveniment pot participa toate categoriile de persoane care nu au loc de muncă sau care doresc schimbarea acestuia.