Asociația Stea împlinește azi 18 ani, timp în care a schimbat viața a peste 900 de persoane. Evenimentul a avut loc de la ora 13.00, în cadrul acestuia atât copiii cât și adulții au fost implicați în activități creative și de dezvoltare.
Asociația Stea este o organizație neguvernamentală creată în 2004 a cărei misiune este de a susține oamenii și comunitățile marginalizate prin educație, capacitare și antreprenoriat pentru a depăși obstacolele ce stau în calea incluziunii lor sociale.
“Pentru mine pare incredibil că au trecut 18 ani și sper să putem să mergem împreuna mai departe cel puțin încă tot pe atât. Pentru că în urmă cu mai bine de 18 ani aveam un vis, și anume acela ca pentru copiii care vin din mediile vulnerabile este posibil să asigurăm sprijin ” ,a spus Cristina Bala, directoarea Asociației Stea.
Din 2004 până în prezent Asociația Stea a reușit să schimbe viața unor persoane pentru totdeauna.
În 2007 aceștia au deschis și primul apartament social pentru tineri, acesta a funcționat până în 2013 și a ajutat tinerii să își găsească un job și un rost în viață.
În 2009 au fost deschise centrele de zi pentru a oferi o educație mai bună atât tinerilor cât și copiilor. Până în 2016 aceștia au ajutat peste 500 de persoane cu sprijin pentru acte de identitate și pentru partea medicala.
Din 2016 aceștia își concentrează intervenția pe sprijinirea incluziunii sociale a comunității vulnerabile din cartierul Sătmărel.
“ Cred că din totdeauna ce ne-a călăuzit este să îi vedem pe copii fericiți. Noi credem în a apăra drepturile copilului și credem că este extrem de injust faptul că există copii foarte aproape de noi care câteodată mănâncă mâncare din gunoaie, care abandonează școala înainte de clasa a 8-a. Dar există speranță pentru ei ”, a spus Cristina Bala, directoarea Asociației Stea.