PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Întors în țară, un bărbat a fost oprit în PTF Petea. A ajuns direct în arestul Poliției

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Petea au identificat un cetăţean român pe numele căruia era emis, de către autorităţile din Bistrița Năsăud, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Joi, 20 octombrie, în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară un cetăţean român în vârstă de 21 de ani, domiciliat în județul Bistrița Năsăud.

Cu ocazia formalităţilor de frontieră, la controlul efectuat de către polițiștii de frontieră s-a constatat că pe numele acestuia a fost emis, în octombrie 2022, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Judecătoria Bistrița l-a condamnat la doi ani și patru luni de închisoare pentru săvârșirea de infracţiuni la regimul circulației.

Persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Sursa: Poliția de Frontieră

Exit mobile version