PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Tânără prinsă de polițiști. A furat haine și alimente dintr-un magazin din Satu Mare

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Satu Mare efectuează cercetări față de o tânără, de 26 de ani, din județul Satu Mare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

In fapt, la data de 24 octombrie, tânăra ar fi sustras, fără drept, din incinta unui magazin, mai multe bunuri, constând în articole de îmbrăcăminte, produse alimentare și de îngrijire.

Aceasta a fost identificată, de îndată, prejudiciul fiind recuperat, în totalitate.

Verificările continuă în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Sursa: IPJ Satu Mare