PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

VIDEO. Primăria pregătește Târgul de Crăciun. Buget de criză pentru iluminat

Primăria municipiului Satu Mare pregătește Târgul de Crăciun. Nu vor avea loc concerte și nici foc de artificii, iar bugetul pentru iluminatul ornamental va fi unul de criză, a anunțat primarul Kereskenyi Gabor, în cadrul unei conferințe de presă.

Primăria anunță că va reduce costurile cu iluminatul ornamental comparativ cu ultimii ani pentru perioada Sărbătorilor de iarnă 2022-2023. Luminițele vor costa 500.000 de lei și vor fi prezente doar în Centrul Nou și în trei locații din cartiere. Mai mult decât atât, toate beculețele se vor stinge la miezul nopții.

În ceea ce privește Târgul de Crăciun, și aici se vor reduce costurile. Nu vor avea loc concerte și nici focuri de artificii, însă asta nu înseamnă că va dispărea atmosfera de Crăciun. Autoritățile pregătesc un ”orășel atractiv” de care se vor putea bucura toți sătmărenii, care va include Atelierul lui Moș Crăciun și Trenulețul lui Moș Crăciun.

,,Anul acesta suma alocată este de 500.000 de lei pentru iluminatul ornamental, nicidecum 6 milioane de lei. Aceste afirmații sunt FALSE! Iluminatul de Sărbători nu este o risipă. Nu vom accepta să le fie furat sătmărenilor Crăciunul, însă am decis ca în acest an să ne concentrăm pe Centrul Nou. Vom face tot posibilul ca din bugetul alocat să creăm o atmosferă de sărbătoare, vom avea un orășel atractiv pentru copii, un trenuleț care va circula pe Pasajul Corneliu Coposu, atelierul Moșului și 25 de producători locali”, informează conducerea Primăriei.

Târgul de Crăciun se va deschide pe 28 noiembrie, o dată cu pornirea iluminatului ornamental.

NU va mai fi iluminat ornamental de sărbători pe străzile:

Exit mobile version