PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

VIDEO. S-a filmat pe capota unei mașini de Poliție și a postat imaginile pe internet. Acum are dosar penal

Un tânăr s-a filmat în timp ce stă pe capota unei mașini de Poliție, le-a dat o ”replică” polițiștilor, iar mai apoi a postat imaginile pe internet. Polițiștii din Dolj s-au autosesizat și au deschis dosar penal.

În imagini se vede cum tânărul se urcă pe capota mașinii de poliție. Poliția a comunicat că mașina era în service pentru reparații.

,,La data de 15 octombrie, ca urmare a apariției unor imagini pe o rețea de socializare, în care un bărbat este urcat pe o autospecială de poliție, polițiștii doljeni s-au sesizat din oficiu, fiind efectuate verificări pentru stabilirea situației de fapt.

Din primele verificări, s-a stabilit că, în cursul zilei de ieri, autospeciala a fost lăsată la un service auto autorizat, din Craiova, pentru remedierea unor defecțiuni tehnice. Verificarile sunt continuate de polițiști în vederea identificării bărbatului în cauză și luării măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Dolj.

Exit mobile version