PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Angajații unui restaurant din Satu Mare livrau droguri. Dispecera şi livratorul, condamnaţi

Un bărbat, livrator la un restaurant din Micro 17  și două tinere, dintre care una dispeceră la acelaşi restaurant, au fost condamnați în această lună pentru trafic de droguri de risc și de mare risc, după ce acestia au vândut 65,5 grame cannabis. Ei au fost urmăriţi şi o parte din droguri a ajuns unui colaborator al poliţiei, fiind prinşi în flagrant.

Conform informațiilor PortalSM, la data de 24.06.2022 bărbatul a vândut droguri de risc și de mare risc către două sătmărence. Tot în aceeași zi, bărbatul mai avea la el în vederea consumului propriu, cantitatea de 2,29 grame cannabis. Sumele de bani obținute în aceea zi a fost de 400 euro şi 200 de lei.

După ce au documentat cazul, poliţiştii au depistat că în intervalul octombrie 2019 – martie 2021, bărbatul, care a lucrat ca și agent livrator pentru un restaurant din Satu Mare ar mai fi livrat droguri.

Conform propriilor declarații, bărbatul a început consumul ocazional de droguri în urmă cu aproximativ doi ani.

După câteva luni de procese, bărbatul a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, iar cele două femei au primit câte un an și patru luni de închisoare cu suspendare.