Proiectul “Salvator din pasiune”, derulat de Inspectoratul pentru Situații de Urgența “Someș” al județului Satu Mare, s-a îmbogățit în perioada 29.10.2022 – 20.11.2022, cu două serii noi de voluntari, respectiv seria IX și seria X, la care au participat un număr de 50 de tineri.
Aceștia au avut parte până în prezent de un modul introductiv în tainele meseriei de salvator, urmând să-și însușească pe viitor utilizarea noțiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat.
Parcurgerea programului de pregătire alături de pompierii profesioniști, întărește în participanți scopul principal pentru care au ales să se alăture proiectului “Salvator din pasiune”, respectiv acela de a fi prezent în mijlocul comunității pe timpul situațiilor de urgență.
Inspectoratul pentru Situații de Urgența “Someș” al județului Satu Mare, le transmite mult succes pe mai departe, salutând totodată implicarea, solidaritatea și responsabilitatea civică de care acești voluntari dau dovadă.