PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Taximetrist din Satu Mare, urmărit în trafic de polițiști. Oprit pe Podul Decebal

În cursul acestei dimineți, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare au fost sesizați telefonic, de către un angajat al unei societăți cu obiect de activitate transport în regim taxi, cu privire la faptul că unul dintre șoferi, ar fi sub influența substanțelor psihoactive.

Un echipaj al Biroului de Ordine Publică s-a deplasat în zona indicată prin sesizare, identificând autovehiculul pe bulevardul Cloșca. Conducătorul auto nu a oprit la semnalele regulamentare ale polițiștilor, continuându-și deplasarea pe podul Decebal.

Polițiștii au reușit oprirea autoturismului în Piața Romană. La fața locului s-a deplasat și un echipaj de polițiști rutieri. Bărbatul, de 37 de ani, aflat la volanul autoturismului a fost testat atât cu aparatul alcoolest, cât și cu cel drugtest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale a bărbatului și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, pentru nerespectarea indicațiilor polițiștilor de a opri la semnalele acestuia.

Sursa: IPJ Satu Mare

Exit mobile version