PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

A încercat să iasă din țară ascuns între banchetele unui microbuz. Depistat în vama Petea

Polițiștii de frontieră sătmăreni au reținut la ieșirea din țară un bărbat care a încercat să treacă ilegal frontiera, deoarece nu putea părăsi legal țara, aflându-se sub control judiciar.

În cursul acestei dimineți, în jurul orei 04.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, pe aliniamentul de control la ieșirea din țară a ajuns un autovehicul marca Mercedes Benz Sprinter, înmatriculat în România.

Polițiștii de frontieră planificați la verificarea documentelor au observat, o persoană, ascunsă între banchetele din spate ale mașinii respective.

Din primele verificări s-a stabilit că este vorba despre un cetățean român, în vârstă de 29 de ani, din județul Botoșani care a declarat că a recurs la această metodă, în încercarea de a ieși din țară, fiindcă se află sub control judiciar pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt, dar el dorea să ajungă în Germania.

Polițiștii de frontieră sătmăreni nu i-au permis ieșirea din România, iar pe numele lui au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de ieșire din țară prin trecere ilegală a frontierei de stat.

Sursa: Poliția de Frontieră

Exit mobile version