PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Bugetul de stat pentru 2023, aprobat! Adrian Cozma: „625.000 lei vin la Satu Mare”

​Parlamentul a adoptat, miercuri, legea bugetului de stat pe 2023. În cadrul ședinței, trei amendamente în valoare de 625.000 lei ale deputatului sătmărean Adrian Cozma au fost admise.

Amendamentele admise ale deputatului PNL Adrian Cozma sunt următoarele: 475.000 lei pentru Spitalul Județean, respectiv dotări/aparatură medicală la Secția de Cardiologie și la Secția de Pediatrie, plus 150.000 lei pentru un studiu de fezabilitate și un proiect tehnic pentru extinderea Școlii Lucian Blaga din Micro 17.

„Nu este nici mult, nu este nici puțin. Este important că am reușit. Vom beneficia toți de aceste investiții, toți cei care ajung să apeleze la serviciile medicale de la Spitalul Județean Satu Mare”, a spus Adrian Cozma cu privire la amendamentul Spitalului Județean Satu Mare.

În ceea ce privește Școala Gimnazială Lucian Blaga, deputatul Adrian Cozma a precizat că elevii își desfășoară cursurile în condiții improprii, însă, cu toate acestea, performanța școlii este una foarte bună.

„Acolo este o situație deosebită. Clasele primare, I-IV, își desfășoară cursurile în condiții improprii, din punctul meu de vedere, în niște camere, într-un imobil total impropriu care numai școală nu se poate numi, iar performanța școlii Lucian Blaga este una foarte bună. Consider că acei copii merită să învețe în condiții mult mai bune decât o fac astăzi”, a mai spus Adrian Cozma. 

 

Exit mobile version