Percheziţii în Satu Mare şi Arad. În perioada 13-15 decembrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara și Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetul Marmației, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș, au efectuat cinci percheziții domiciliare la mai multe locaţii de pe raza județului Arad și Satu Mare, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți. Acţiunea s-a derulat sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, fiind puse în executare cinci mandate de aducere.
Mai exact, din investigațiile efectuate s-a stabilit că persoanele implicate preluau migranți din zona de frontiera de la granița cu Republica Serbia și îi transportau în municipiul Timișoara și în Arad.
Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare au mai fost efectuate şi 8 percheziții auto, fiind indisponibilizate în vederea confiscării speciale un autotrism marca Porsche Panamera, un microbuz marca Mercedes Sprinter și un BMW. Au fost aplicate sechestre asiguratorii până la concurența sumei de 37.300 euro, fiind indisponibilizate în vederea confiscării suma de 23.380 euro, 1990 lire sterline, 36.500 lei, șapte telefoane mobile, două laptopuri și înscrisuri ce au legătură cu cauza.
La această acțiune au participat polițiști de frontieră din cadrul ITPF Timișoara şi de la ITPF Sighetu-Marmației, cu sprijinul a lucrătorilor din cadrul IJJ Timiș, fiind utilizate autospeciale din dotare.
De asemenea, cinci persoane au fost prezentate instanței de judecată din cadrul Tribunalului Caraş – Severin, dintre care faţa de trei persoane a fost admisă propunerea de arestarea preventivă, iar pentru celelalte două a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
SURSA: Poliţia de Frontieră