La data de 29 decembrie, polițiștii negreșteni, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Negrești-Oaș, au efectuat semnale de oprire unui bărbat de 34 de ani, domiciliat în aceeași localitate, care se afla la volanul unui autoturism.
Procedura de testare a bărbatului privind consumul de substanțe psihoactive a indicat faptul că acesta s-ar afla sub influența metamfetaminei, fiind condus la Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș, unde i-au fost prelevate mostrele biologice aferente.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Sursa: IPJ Satu Mare