PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Peste 30 tone de haine second-hand, oprite la Petea. Nu au fost lăsate să intre în țară

Poliţiştii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu lucrători din cadrul Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului Satu Mare, nu au permis intrarea în ţară a două mijloace de transport încărcate cu textile second-hand, întrucât documentele nu respectau prevederile legale.

Joi, 21 decembrie, în jurul orei 08.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetățean maghiar în vârstă de 48 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în Ungaria.

Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, 18.650 kg de produse second-hand (îmbrăcăminte), de la o societate comercială din Ungaria pentru o firmă din județul Satu Mare.

Polițiștii de frontieră au solicitat sprijin autorizat lucrătorilor Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României, întrucât cantitatea de marfă trecută în documente nu corespunde cu cea aflată în automarfar.

O oră mai târziu, în același punct de trecere a frontierei s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetățean român în vârstă de 48 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în România.

Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, 11.360 kg de produse second-hand (îmbrăcăminte), din Germania pentru o organizație din județul Satu Mare.

Și în acest caz, polițiștii de frontieră au solicitat sprijin autorizat lucrătorilor Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României, întrucât marfa nu corespunde normelor legale.

În ambele cazuri, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind returnate societăţilor expeditoare.

Sursa: Poliția de Frontieră

 

Exit mobile version