PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Sătmărean prins cu un transport ilegal de lemne. Amendă și marfă confiscată

La data de 21 decembrie, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Valea Vinului au efectuat activități pentru combaterea și prevenirea tăierilor ilegale de arbori și a faptelor ilegale asociate din exploatarea, transportul, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos.

Astfel, în jurul orelor 21.00, polițiștii au identificat un bărbat de 36 de ani, domiciliat în județul Maramureș, care se deplasa cu un autoturism pe raza localității Valea Vinului, în interiorul căruia se afla o cantitate de material lemnos.

Întrucât bărbatul nu a putut prezenta documentele de proveniență aferente, a fost sancționat contravențional, conform Legii nr.171/2010.

Totodată, s-a procedat la confiscarea materialului lemnos identificat și predarea acestuia în custodia Ocolului Silvic Borlești.

Sursa: IPJ Satu Mare

Exit mobile version