PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Semnal de alarmă! Satu Mare, în topul județelor cu cele mai multe mame minore!

România dă aproape jumătate (45%) din nașterile înregistrate în rândul fetelor cu vârste mai mici de 15 ani în Uniunea Europeană. În anul 2020, 731 de fete cu vârsta sub 15 ani au devenit mame, în top fiind județele Mureș (63 de mame cu vârsta sub 15 ani), Bihor și Dolj (52) și Brașov (40). Totodată, două din 10 mame adolescente au mai mult de un copil, iar 32% dintre acestea afirmă că mama lor era minoră când le-a născut, potrivit celei mai recente anchete realizate de Salvați Copiii România. Statistica arată că unu din zece nou-nӑscuţi din România provine din mame adolescente, ceea ce crește exponențial riscul de prematuritate și de mortalitate infantilă.

Mai mult, potrivit datelor Federației Naționale a Asociațiilor Medicilor de Familie, 53% din localitățile din România nu au deloc medic de familie sau nu au suficienți medici de familie și multe gravide din zonele rurale defavorizate recurg la auto-medicaţie în timpul sarcinii, nu ajung la medic pentru luarea în evidenţӑ şi monitorizarea adecvatӑ a sarcinii şi așteaptă până când situația lor se precipitӑ sau se înrăutățește.

În ceea ce privește distribuția pe județe a nașterilor la mame cu vârsta sub 15 ani, potrivit datelor definitive INS pentru 2020, pe primele locuri se situează:

 Date relevante pentru analiza situației mamelor și gravidelor sub 18 ani din România:

Date relevate de analiza privind situația accesului gravidelor din comunități defavorizate la servicii medicale:

Exit mobile version