PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Au uitat să acorde prioritate. Zeci de șoferi din Satu Mare, lăsați fără permis

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat în data de 19 ianuarie, activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică, fiind prezenți pe întreaga rază a județului, ocazie cu care au aplicat peste 100 de sancțiuni contravenționale.

Astfel, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, au aplicat peste 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 59.000 de lei.

Totodată, a fost luată măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce în cazul a 31 de conducători auto, 23 dintre aceștia nerespectând obligația de a acorda prioritate de trecere pietonilor.

Sursa: IPJ Satu Mare