Petrecere încheiată tragic în județul Satu Mare. După ce au rămas fără băutură, sătmăreanul și cumnatul său s-au urcat în BMW și au pornit spre magazin. Autoturismul a zburat într-un stâlp, iar impactul a fost unul mortal.
Potrivit informațiilor PortalSM, în data de 19.03.2020, în jurul orei 17:56, având în sânge o concentrație alcoolică de 1,38 g/l alcool pur în sânge la prima probă (ora 21:00) și 1,15 g/l alcool pur în sânge la proba a II-a (ora 22:10), sătmăreanul a condus autoturismul marca BMW, ocazie cu care a cauzat un eveniment rutier, soldat cu decesul pasagerului aflat pe scaunul din dreapta faţă.
La faţa locului s-a procedat la identificare conducătorului auto, căruia i-au fost solicitate actele personale și cele ale autoturismului, precum și la testarea acestuia cu aparatul etilotest. Astfel, în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că autoturismul marca BMW a fost condus în momentul producerii evenimentului rutier de către un sătmărean, acesta fiind însoțit de cumnatul său, pasager pe scaunul din dreapta față. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat faptul că șoferul avea o concentraţie alcoolică de 0,69mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, s-a reţinut că, în urma evenimentului rutier a survenit vătămarea corporală a pasagerului, acesta fiind transportat la spital de un echipaj SMURD, unde a rămas internat.
,,S-a stabilit că evenimentul rutier a avut loc pe un sector de drum cu limitare de viteză de 50 km/h, iar circulația rutieră se desfășoară în ambele sensuri, câte o bandă pe fiecare sens de mers. Suprafața carosabilă era uscată, fără denivelări, fără marcaje, iar evenimentul rutier s-a produs pe timp de zi, cer senin și vizibilitate bună. În accident a fost implicat un singur autoturism, marca BMW, acesta fiind identificat pe acostamentul drumului județean DJ 194 C, din localitatea Botiz, cu fața înspre DN 19, având roțile dreapta în șanț, iar roțile stânga pe acostament”.
Au făcut un grătar, au băut, dar au rămas fără alcool. Petrecerea s-a încheiat tragic
Sătmăreanul a precizat că la data de 10.01.2020 a plecat la muncă în străinătate, întrucât a avut un contract de muncă în construcții. La data de 16.03.2020, a fost nevoit să se întoarcă în țară, având în vedere că activitățile lucrative au fost suspendate ca urmare a pandemiei. Astfel, în data de 18.03.2020, în jurul orei 02.00 a ajuns în vama Nădlac unde polițiștii de frontieră i-au pus întrebări privind locul din care vine și i s-a comunicat verbal să meargă direct acasă și să stea în autoizolare 14 zile. În data de 18.03.2021, în jurul orei 11:00, a ajuns la domiciliu său unde a intrat în autoizolare. La aceeași dată a venit din străinătate și cumnatul său, care de asemenea a intrat în autoizolare.
În data de 19.03.2021, în jurul orei 13.00, l-a contactat telefonic și l-a întrebat dacă vrea să facă un grătar și să bea ceva. Acesta a venit la el acasă cu o sticlă de vodcă și 4 sticle cu bere, după care a mers la magazin cu mașina lui să mai cumpere carne pentru grătar și bere. Ulterior au făcut grătar iar el a consumat aproximativ 50 g de votcă și 5-6 sticle cu bere la 330 ml. În jurul orei 17.30 au rămas fără băutură, astfel că cumnatul său a vrut să plece la magazin cu mașina lui însă aceasta nu a pornit, motiv pentru care au luat mașina lui BMW, care avea numerele expirate deoarece aceasta se afla în curtea părinților.
Șoferul a recunoscut că s-a urcat la volanul autoturismului BMW cu număr roșu expirat, iar s-a urcat pe scaunul din dreapta față. A condus autoturismul către magazinul din sat, iar în timp ce se deplasa pe drum, la un moment dat. a avut în față două camioane pe care le-a depășit, iar când a revenit pe banda sa a dat într-o groapă și într-o denivelare, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a derapat și a intrat într-un stâlp din beton de pe marginea din partea dreapta a direcției de mers, după care a intrat în gardul unui imobil și a fost proiectat în șanț unde s-a oprit cu roțile în sus. Cu ocazia audierii, acesta a menționat că nici el și nici pasagerul nu au avut centurile de siguranță cuplate.
Șoferul a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.