După 7 ani în tribunale, familia unui bărbat care a fost omorât pe trotuar în județul Satu Mare a aflat ce pedeapsă va primi bărbatul vinovat. Acesta a primit 3 ani de închisoare cu suspendare și trebuie să plătească daune morale în valoare de 55.000 euro.
Potrivit informațiilor PortalSM, în data de 04.10.2015, în jurul orei 20.00 în localitatea Negrești Oaș, a avut loc un accident rutier rezultat cu moarte unei persoane. Totul s-a întâmplat în apropriere de stația Petrom, unde un șofer și-a schimbat direcția de mers, a pătruns pe contrasens, după care a părăsit partea carosabilă pe partea stângă, pătrunzând pe trotuar, lovind, astfel, mortal un bărbat ce circula pe trotar.
Victimar a fost acroșată cu partea frontală a autoturismului, fiind proiectată pe partea stânga a drumului. În urma impactului dintre autoturism și pieton, bărbatul a suferit multiple leziuni traumatice care i-au provocat decesul.
Instanța spune că evenimentul putea fi prevenit dacă șoferul conducea la limita legală. În momentul impactului autoturismul se deplasa cu o viteză de aproximativ 64/65 km/h.
Instanța l-a condamnat pe șofer la 3 ani de închisoare cu suspendare și la plata sumei de 15.000 de euro cu titlul de daune morale pentru soție, iar atât fiul cât și fica victimei, vor primi suma de 20.000 de euro.