PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Șofer oprit de polițiștii de frontieră sătmăreni. A vrut să iasă din țară cu ITP-ul fals

Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Petea efectuează cercetări în cazul unui conducător auto care a prezentat la controlul de frontieră un certificat ITP fals.

În această dimineață, în jurul orei 06.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieșire din România, un cetăţean român în vârstă de 36 de ani, la volanul unui autovehicul marca Ford Transit, înmatriculat în România.

La solicitarea polițiștilor, bărbatul a prezentat și certificatul ITP al mijlocului de transport. În urma verificărilor suplimentare, polițiștii de frontieră au constatat faptul că documentul în cauză este fals, deoarece nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic.

În cauză, polițiștii de frontieră sătmăreni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale.

Sursa: Poliția de Frontieră

Exit mobile version