PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

SURSE. Medicul de la UPU și-ar fi luat concediu. Nu poate fi concediat în această perioadă

Medicul controversat de la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare și-ar fi luat concediu, potrivit surselor PortalSM. Dacă informația este adevărată, acesta nu poate fi concediat în perioada în care se află în concediu, potrivit procedurii legale.

Surse din interiorul spitalului au declarat pentru PortalSM că acesta și-a luat concediu, însă nu se știe dacă de odihnă sau de boală. Cert este faptul că informația nu a fost confirmată în mod oficial. Reporterii PortalSM au luat legătura cu purtătorul de cuvânt al spitalului cu rugămintea de a confirma sau infirma informația. Până în acest moment, nu a fost oferit niciun răspuns.

În această seară, începând cu ora 18.00, are loc un protest în fața UPU Satu Mare prin care se cere demisia medicului, dar se dorește și lumină în cazul Ștefaniei, adolescenta în vârstă de 15 ani ce a murit la spital.