PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Un bărbat a vrut să între în țară, dar a fost încătușat în PTF Urziceni. Dus direct după gratii

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat la intrarea în țară un bărbat din Arad care are de executat o pedeapsă privativă de libertate de cinci ani pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Miercuri, 4 ianuarie, în jurul orei 10.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni s-a prezentat pe sensul de intrare în România, un cetăţean român, în vârstă de 35 de ani, domiciliat în județul Arad.

Cu ocazia formalităţilor pentru intrarea în țară, la controlul efectuat de către polițiștii de frontieră s-a constatat că pe numele acestuia a fost emis de către Tribunalul Arad, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Bărbatul are de executat o pedeapsă privativă de libertate timp de cinci ani pentru săvârșirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Sursa: Poliția de Frontieră

Exit mobile version