PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Vama Petea: Șoferii au vrut să iasă din țară, dar s-au ales cu dosare penale

Poliţiştii de frontieră sătmăreni fac cercetări în cazul a doi cetățeni români care s-au prezentat la controlul de frontieră în calitate de șoferi, deși aveau dreptul de conducere suspendat.

În data de 21 ianuarie, în jurul orei 06.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a ieși din România, un cetăţean român, în vârstă de 38 de ani, domiciliat în județul Satu Mare. Acesta conducea un autoturism marca Mercedes-Benz, înmatriculat în România.

În urma verificărilor suplimentare, polițiștii au constatat faptul că dreptul de a conduce al cetățeanului român a fost suspendat. Cu privire la cele constatate, șoferul a declarat că nu avea cunoștință de faptul că dreptul de a conduce îi fusese suspendat.

Câteva ore mai târziu, s-a prezentat pe ieșire un alt cetățean român, în vârstă de 49 de ani, domiciliat pe raza județului Neamț. Acesta conducea un autoturism marca Skoda Octavia, înmatriculat în România.

Și de această dată, s-a constatat că persoana avea permisul de conducere suspendat, bărbatul declarând că nu cunoștea acest aspect.

În ambele cauze, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice de către o persoană al cărei drept de conducere a fost suspendat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Sursa: Poliția de Frontieră

Exit mobile version