PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Bonnie and Clyde prinşi în Satu Mare. Ea stătea de pază, el ridica maşinile şi tăia catalizatoarele

Un cuplu din Negrești-Oaș care fura catalizatoare a fost prins de către poliţişti după mai multe furturi comise în municipiul Satu Mare. Ea stătea de pază iar el ridica maşinile pe cric, după care le tăia catalizatoarele. Şi-au aflat pedeapsa în această săptămână.

Potrivit informațiilor PortalSM, cei doi au fost prinşi în urma unui control realizat în data de 21.07.2022, în jurul orei 00.20. La controlul autoturismului au fost găsite scule în portbagaj pe care cei doi le foloseau ca să fure catalizatoare.

În urma cercetărilor polițiștii au aflat că în perioada 18-20.06.2022, cei doi au sustras, prin tăiere, catalizatoare de la autoturisme.

Cei doi şi-au recunoscut faptele, şi au povestit anchetatorilor cum s-au deplasat împreună în zona cartierului Micro 17, având în portbagajul autoturismului mai multe scule precum un cric mecanic, cric hidraulic, un cleşte, un ferăstrău electric, chei de diferite dimensiuni, mănuşi de protecţie, lanterne, pe care le foloseau pentru furtul catalizatoarelor.

Bărbatul a parcat în apropierea unui autoturism, a luat cricul şi ferăstrăul electric, a ridicat o parte a maşinii după care a tăiat catalizatorul montat pe maşină în timp ce femeia stătea de pază. Catalizatorul furat a fost vândut pentru suma de 200 de euro după câteva zile de la incident.

Pentru fapta săvârșită cei doi sunt condamnați la 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare și la muncă în folosul comunității pentru o perioadă de 90 de zile.

Exit mobile version