PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Peste 100 de persoane cu dizabilități au schiat alături de voluntarii Caiac SMile

Cea de-a doua tabără de schi adaptat persoanelor cu dizabilități, organizată de Caiac SMile, a ajuns la final. Timp de patru zile, între 30 ianuarie și 2 februarie, antrenorii și voluntarii Caiac SMile, alături de asistenți medicali și kinetoterapeuți, au transformat pârtia Buscat Ski Resort, din județul Cluj, în bază de antrenament pentru persoanele cu nevoi speciale dornice să învețe să schieze independent.

Activitățile sportive au fost dedicate exclusiv persoanelor cu dizabilități, indiferent de natura acestora. Astfel, pe pârtie au alunecat tineri și adulți cu dizabilități locomotorii, tulburări de spectru autist sau deficiențe de vedere.

O premieră a taberei de la Cluj este faptul că persoanele cu deficiențe de vedere și din spectrul autist au avut condiții speciale de antrenament pe pârtia de la Buscat: sunetele ambientale artificiale au fost diminuate (si complet oprite într-o zi), iar salvamontiștii i-au ghidat prin locuri mai liniștite și mai puțin aglomerate, astfel încât tinerii să nu fie derutați și să se poată ghida pe traseu.

,,Tinerii nevăzători au avut alocate zile doar pentru ei – le mulțumim pe această cale oamenilor minunați care au susținut cauza la Walking Month 2022. Iar copiii cu tulburare de spectru autist au avut și ei alocată o zi special pentru ei. I-am plimbat noi cu monoschiul. Ne bucură extrem de mult că părinții au avut încredere să-și lase copiii pe mâinile noastre și, pentru asta, noi le mulțumim”, spune Ionuț Stancovici, președintele Caiac SMile, care adaugă: ,,După ce vara trecută am făcut un traseu special pe care persoanele nevăzătoare au vâslit singure în caiac, tot la Cluj, acum am avut o grupă întreagă de schiori la Buscat. Au fost momente deosebite, atât pentru noi, cât și pentru ei”.

Poveștile schiorilor cu dizabilități, lecții de viață

Poveștile celor care schiază sau vâslesc alături de voluntarii de la Caiac SMile sunt dovezi de voință și de putere psihică. Unul dintre beneficiarii taberei de schi adaptat este un fost un schior experimentat înainte de accidentul în urma căruia a rămas imobilizat în scaun rulant, iar un altul, o doamnă care a schiat ultima dată în urmă cu 16 ani, a decis la 50 de ani că vrea să reînvețe, de data aceasta dintr-un scaun special.

,,Pe toate pârtiile pe care mergem, întotdeauna sunt povești extraordinare și emoționante. Vă dau doar două exemple de la Cluj:

Unul dintre tinerii care au venit anul acesta la Cluj, Mihai, a învățat-o pe sora lui să schieze. Apoi a avut accidentul care l-a țintuit în scaun. Acum s-au reîntâlnit pe pârtie și au schiat împreună, așa cum nu mai visau să o facă vreodată. Sora lui era și acum îmbrăcată în echipamentul lui dinainte de accident.

Apoi, Antonela, o doamnă care schia foarte mult înainte sa ajungă în scaun (ultima data a schiat în 2007), ne-a văzut la televizor anul trecut, și i-a zis soțului că vrea să meargă cu noi ”la anul”. S-a înscris la tabăra noastră, dar nu credea că va fi aleasă, din cauza vârstei. Dar, uite că a ajuns pe pârtie și acum a reînvățat să schieze independent, în monoschi”, spune Ionuț Stancovici.

Centru de închirieri, la dispoziția beneficiarilor cu dizabilități

 În toate cele șase zile alocate inițierii în schi a persoanelor cu nevoi speciale, și cursanții și însoțitorii lor au avut acces, în mod gratuit, la toate echipamentele necesare, atât pentru alunecarea pe pârtie, cât și cele de protecție. Administratorii pârtiei au adaptat viteza benzii transportoare astfel încât să nu existe niciun fel de risc de accidentare iar accesul beneficiarilor pe pârtie să fie cât mai lin.

,,Cei de la pârtie, administratorii, angajații, ne-au fost de un real ajutor. Au încetinit banda și la urcare, și la coborare, ne-au ajutat să ridicăm monoschiurile și să îi punem și să îi dăm jos pe oameni din telescaun. Am avut la dispoziție jumătate din spațiul interior al restaurantului ca să ne putem lăsa echipamentele. Iar în ziua în care pârtia mare a fost închisă, ca să nu pierdem ziua de schi, ne-au ajutat să ne mutăm pe pârtia mică, pe care ne-au pus-o la dispoziție și au dat drumul la banda transportoare special pentru noi”, adaugă Denisa, antrenor voluntar al Caiac SMile.

Beneficiarii au schiat în siguranță, în pofida aglomerației de pe pârtie

Opt salvamontiști din cadrul Salvamont Salvaspeo Cluj au fost alături de reprezentanții Caiac SMile și de persoanele cu nevoi speciale care au schiat la Băișoara pe toată perioada taberei și s-au asigurat că trasele pe care schiază sunt libere și că nu există niciun risc de accidentare.

,,În prima zi le-a fost un pic frică, mai ales celor care erau pentru prima dată într-un monoski. Dar s-au urcat și am coborât alături de ei. După ce au simțit ce senzație faină e, frica a dispărut ca prin farmec. A ajutat mult și faptul că au observat că nu este niciun pericol, că Salvamontul este pe toată lungimea traseului și se asigură că nu se accidentează nimeni.

Deja de marți, lucrurile au stat total diferit. Am urcat cu banda pe pârtia mică și am continuat să ne bucurăm de zăpadă. În următoarele zile i-am învățat cum să cadă în așa fel încât să nu existe risc de accidentare, cum să țină picioarele corect, ce să facă cu mâinile, etc. Iar în ultima zi au început să coboare singuri, fără ajutorul nostru”, continuă Ionuț Stancovici.

Programul următoarelor tabere

Proiectul continuă pe toată perioada sezonului 2022-2023, după următorul program:

Înscrierile se fac cu înregistrare pe www.caiacsmile.ro*

*Programul, atât cel special de zi, cât și cel al taberelor adaptate, poate suferi modificări în funcție de condițiile meteo. Programul, actualizat în funcție de prognozele meteo din fiecare perioadă, va fi disponibil atât pe site, cât și pe toate canalele de comunicare online ale asociației, Facebook și Instagram.

Exit mobile version