PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Individ reținut de polițiști. A dat trei spargeri în județul Satu Mare

La data de 22 februarie, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Petrești, în urma desfășurării activităților informativ-operative, au identificat persoana bănuită de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat.

Verificările efectuate de către polițiști au relevat faptul că  persoana în cauză, un bărbat de 45 de ani, din municipiul Carei, ar fi pătruns, fără drept, în incinta a trei imobile situate pe raza localității Tiream, de unde ar fi sustras și ar fi intenționat să sustragă mai multe bunuri.

Față de bărbatul de 45 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

Activitatea a beneficiat și de sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat.


Sursa: IPJ Satu Mare

 

Exit mobile version