Mort de beat şi fără permis, un sătmărean s-a urcat la volan, a fugit de poliţie, iar apoi făcut accident. Polițiștii au reușit să-l calmeze doar cu pistolul.
Potrivit informațiilor PortalSM, organele de cercetare penală din cadrul Biroul Rutier Satu Mare, aflându-se în serviciul de patrulare pe timp de noapte, au observat că în faţa acestora circulă un autoturism care nu avea în funcţiune nicio lumină. La volanul autoturismului se afla un bărbat care conducea haotic, moment în care polițiștii au pornit semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei, au folosit și portavocea, însă, cu toate acestea, șoferul nu a oprit, iar oamenii legii au pornit în urmărirea autoturismului.
Grăbit să scape de poliție, șoferul a lovit cu mașina o bordură, după care a spulberat un tomberon. Evenimentul a avut loc în jurul orei 00.04, iar urmărirea a avut loc pe o distanţă de aproximativ 800 de metri. Șoferul a fost scos din autoturism, a fost somat verbal şi cu armamentul din dotare şi a fost imobilizat prin încătuşare de către un alt echipaj de poliție sosit în sprijin la faţa locului. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că inculpatul nu posedă permis de conducere de nicio categorie. De asemenea, inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, la ora 00.12, rezultatul fiind de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condamnat la un an și jumătate de închisoare.