PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

TOP. Ce infracțiuni au fost comise anul trecut în școlile din Satu Mare. A curs cu dosare penale

În anul 2022, au fost înregistrate 28 de dosare penale pentru fapte petrecute în incinta sau în zona adiacentă unităților de învățământ din județul Satu Mare.

Dosare penale pentru infracțiuni comise în unitățile de învățământ din județul Satu Mare:

În anul 2022, au fost derulate de către Biroul Siguranță Școlară6 proiecte, dintre care: 1 proiect național, 2  inițiative proprii și 3 proiecte în parteneriat la inițiativa altor entități, în cadrul cărora au fost susținute 365 de activități, atât în orele de curs, cât și în spații informale sau în cadrul unor evenimente de amploare organizate, care au avut ca beneficiari direcți 11.387 de persoane.

De asemenea, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au susținut activități preventive cu tematică juridică în cadrul a 571 ore de curs, la care au fost prezenți 14.663de  beneficiari, în majoritate elevi.