PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Un sătmărean și doi maramureșeni s-au dus să fure combustibil din utilaje agricole. Prinși de polițiști

La data de 2 februarie, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Valea Vinului au identificat, în urma desfășurării activităților informativ-operative, trei persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În fapt, un tânăr de 19 ani, domiciliat în comuna Lazuri, precum și doi bărbați, de 25 și 32 de ani, ambii din județul Maramureș, ar fi sustras combustibil din mai multe utilaje situate în proximitatea localității Pomi, creând un prejudiciu de 4700 de lei.

În cauză, față de cele trei persoane se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Sursa: IPJ Satu Mare

Exit mobile version