PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Conferinţă Naţională de Tineret Forţa Dreptei la Satu Mare. Ludovic Orban şi conducerea vin în judeţ

În perioada 31 martie – 2 aprilie conducerea centrală a partidului Forţa Dreptei şi liderii organizaţiilor din toată ţara se vor afla la Satu Mare pentru a participa la o conferinţă naţionată a organizaţiei de tineret şi pentru a discuta cu membrii filialei din judeţ.

Preşedintele Forţa Dreptei Satu Mare, Ştefan Csordaş, a anunţat că vin la Satu Mare cei 16 parlamentari în frunte cu Ludovic Orban, preşedintele partidului, şi circa 100 de tineri, preşedinţi de filiale şi secretari generali ai organizaţiilor de tineret din ţară.

Sâmbătă, 1 aprilie, va avea loc o întâlnire a conducerii partidului cu circa 400 din cei 600 de membri Forţa Dreptei din judeţul Satu Mare.

Începem să creştem din ce în ce mai mult. Pe măsură ce se apropie alegerile, foarte multă lume vine spre noi. În general cei care optează dreapta vin spre Forţa Dreptei. Să fim sinceri, nu cred că mai vede cineva PNL-ul un partid de dreapta, un partid pro european. Mai mult stă în subordinea PSD-ului, PSD a pus stăpânire şi dirijează tot”, a spus Ştefan Csordaş.

Exit mobile version