La data de 5 martie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Carei au fost sesizați de către o femeie de 64 de ani, despre faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns, fără drept, în incinta imobilului său, de unde ar fi sustras un aparat electronic, creând un prejudiciu de aproximativ 1000 de lei.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, fiind vorba despre un tânăr de 18 ani, domiciliat în Carei.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Sursa: IPJ Satu Mare