Sute de litri de pălincă şi vin pentru diaspora, confiscaţi în Petea. Poliţiştii de frontieră din P.T.F. Petea au descoperit, într-o autoutilitară, 216 litri de alcool, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență. Marfa a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
Ieri, 10 martie a.c., la ora 11.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de ieșire din România, un cetățean român, în vârstă de 31 de ani. Bărbatul, domiciliat pe raza județului Sălaj conducea o autoutilitară marca Fiat, înmatriculată în România
Exisând suspiciuni cu privire la bunurile transportate, autovehiculul a fost condus la sediul PTF Petea. În urma controlului efectuat asupra bagajelor și a spațiului destinat transportului acestora, poliţiştii au descoperit cantitatea de 216 litri de lichid cu un puternic miros de alcool, ambalat în mai multe recipiente din plastic, pentru care bărbatul nu a putut prezenta documente de proveniență. Întreaga cantitate de alcool, în valoare estimată de 6.500 lei a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor,
În cauză, polițiștii de frontieră sătmăreni au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false.
Sursa: Poliţia de frontieră