PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO/VIDEO. Centru medical modern inaugurat la Satu Mare. ,,Tehnologie de vârf și specialiști de excepție”

Un centru medical modern a fost inaugurat, joi dimineața, 2 martie, în municipiul Satu Mare, în prezența mai multor oficialități, în frunte cu ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Evenimentul a început la ora 10.30, la Biserica Zarda din Satu Mare, după care a avut loc deschiderea festivă a Centrului Medical Ham Janos de pe strada Ștefan cel Mare, nr. 13. Lucrările au început în anul 2019, cu o contribuție importantă din partea Guvernului maghiar.

,,Toți membrii comunității vor avea parte de servicii medicale de vârf”, a spus ministrul Cseke Attila.

 

,,Prin înființarea centrului medical, ne-am propus crearea și funcționarea unei unități de îngrijire medicală ambulatorie și a unei unități medicale cu paturi în sistem de spitalizare de zi, care prin tehnologie medicală de vârf și cu ajutorul unei echipe de specialiști de excepție din regiune, să ofere pe cât posibil servicii complete în anumite specialități consacrate, respectiv să acorde asistență la un nivel profesional (diagnostic-terapeutic) demn de standardele secolului al XXI-lea”.

Centrul include un ambulatoriu și un spital cu 20 de paturi care va funcționa în regim de spitalizare de zi. Suprafața construită este de 4.610 m2, fiind situata pe 4 nivele în clădirea monument cu 2 etaje și subsol.

În instituția de îngrijire care poartă numele episcopului Hám János sunt reprezentate numeroase specialități în regim ambulator: cardiologie, dermatologie, oftalmologie, ORL, gastroenterologie, ortopedie, urologie, diabetologie, oncologie, psihiatrie. Activitatea acestor domenii de specialitate este completată de o valoroasă unitate de imagistică medicală(radiografie, mamografie și CT), un laborator de analize medicale, respectiv o unitate de endoscopie gastroenterologică.

S-a finalizat și partea de spital, care nu este încă funcțională, aflându-se în proces de autorizare/acreditare. Aceasta va deservi sănătatea pacienților în regim de spitalizare de zi, cu 11 paturi chirurgicale și 9 paturi de medicină internă, precum și cu un bloc operator dotat cu tehnologie modernă. În blocul operator se vor putea efectua intervenții în sfera de oftalmologie, ORL, ortopedie, chirurgie, chirurgie plastică și reparatorie.

,,Pe lângă unitatea de îngrijire spitalicească, punem accent și pe prevenție. Prin programul de screening (depistare) al unor boli cu impact major asupra sănătății populației, ne-am propus ca prioritate lupta împotriva bolilor cardiovasculare și tumorale. Această activitate se realizează prin parteneriatul dintre Asociația Surorile de Caritate Sfântul Vincenţiu din Satu Mare și Spitalul din Hódmezővásárhely- Ungaria, în cadrul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană”.


Scurt istoric:

În anii care au urmat prăbușirii regimului comunist, bunurile imobiliare ale Bisericii au fost restituite proprietarilor inițiali într-o stare extrem de deteriorată, ca urmare a unei proceduri îndelungate. Așa s-a întâmplat și cu clădirea Mănăstirii, cunoscută ca Zárda, din Satu Mare. Aceasta a fost ridicată de la bun început de episcopul Hám János pentru Congregația Surorilor de Caritate Sfântul Vincenţiu de Paul din Satu Mare, pe care a fondat-o în 1842. Deoarece această congregație a luat naștere în Satu Mare, aici se găsea casa mamă care coordona ordinul. În momentul dizolvării congregației, în mănăstire trăiau 190 de surori. De aceea a fost necesar să se creeze un ansamblu de clădiri atât de spațios.

Complexul de clădiri a revenit în proprietatea ordinului în 2005, dar nu a fost posibilă preluarea în posesie a acestuia decât în 2012, în urma finalizării unei lungi proceduri de restituire. În incintă au funcționat în timpul comunismului o școală, un internat și un club sportiv.

În 2017, la inițiativa episcopului Eugen Schönberger, s-a născut ideea înființării unei instituții de sănătate, care să contribuie la diversificarea și îmbunătățirea serviciilor medicale din regiune.

Investiția a avut trei scopuri principale:

Exit mobile version