Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare răspunde după ce reprezentanții Sindicatului Europol au arătat că 13 din 15 polițiști ai Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare și-au depus în bloc rapoarte de mutare de la această structură. ,,Până în prezent, 2 dintre cei 13 polițiști, care se află în serviciu la acest moment, nu susțin rapoartele depuse de Sindicat, în numele lor”, se arată în punctul de vedere transmis de IPJ Satu Mare.
Redăm, integral, punctul de vedere al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare:
Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare este abilitat să comunice următoarele:
La data de 1 martie a.c., programul de lucru de la nivelul Biroului Rutier Satu Mare, a fost modificat, în sensul că, până la această dată acesta era de 12 ore.
De la această dată, s-a introdus în programul de lucru și varianta alternativă, de 8 ore.
Precizăm faptul că programul de lucru de la nivelul Biroului Rutier Satu Mare a fost stabilit cu respectarea condițiilor de formă și legalitate, fiind prezenți, la analiza efectuată, atât șefii de structuri, cât și reprezentanții organizațiilor sindicale.
Modificarea a fost efectuată, în scopul eficientizării activităților și creșterii siguranței rutiere, în rândul comunității.
La nivelul IPJ Satu Mare, nu au fost depuse rapoarte personale de mutare de către polițiști, ci au fost depuse 13 rapoarte de solicitare a mutării din cadrul Biroului Rutier Satu Mare, la alte structuri, prin intermediul reprezentantului organizației sindicale EUROPOL.
Până în prezent, 2 dintre cei 13 polițiști, care se află în serviciu la acest moment, nu susțin rapoartele depuse de Sindicat, în numele lor.
În perioada imediat următoare, se va discuta și cu ceilalți polițiști, pentru clarificarea situației.