PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Poliția Animalelor: ,,Câinii să fie microcipați și sterilizați!” S-au dat amenzi pe bandă rulantă

De la începutul anului 2023, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, au aplicat un număr de 269 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 104.740 lei.

În perioada ianuarie-martie, polițiștii au desfășurat o serie de activități de informare atât pe raza municipiului Satu Mare cât și pe raza județului, în localitățile Tășnad, Negrești-Oaș, Agriș, Orașu Nou, Cămârzana, Pomi, Foieni, Medieșu Aurit, Petea.

Scopul activităților a fost acela de a responsabiliza proprietarii și deținătorii de animale cu privire la protecția animalelor pe care le dețin.

Totodată, polițiștii au efectuat verificări în cadrul unităților administrativ teritoriale privind respectarea obligațiilor legale de înființare a serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân, potrivit O.U.G. 155/2001.

Activitățile de informare au vizat mai multe subiecte privind obligațiile prevăzute de lege, conform Legii 205/2004, a O.U.G. 55/2002, și a O.U.G. 155/2001, respectiv:

Sesizările directe se depun la sediul Biroului pentru Protecția Animalelor la adresa str. Petofi Sandor nr.32, prin e-mail la adresa cabinet@sm.politiaromana.ro sau sesizare telefonică  la numărul de telefon al biroului 0261.807.769.

Exit mobile version