PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

S-a urcat la volan și a făcut o plimbare prin județ. Polițiștii l-au prins beat și fără permis

La data de 6 martie, în jurul orei 21.00, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Tășnad, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier, au efectuat semnale de oprire unui conducător auto, în localitatea Dobra.

Persoana identificată la volan, respectiv un bărbat de 30 de ani, a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, verificarea în bazele de date ale poliției a relevat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.


Sursa: IPJ Satu Mare

 

Exit mobile version