PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Ucrainean oprit de polițiști în vama Petea. A încercat să intre în țară cu un permis fals

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat un cetățean ucrainean care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere având însemnele autorităților ucrainene, fals.

În data de 5 martie, la ora 15.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea,  județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în România, un cetăţean ucrainean. Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, conducea un autoturism marca Renault, având aplicate plăcuțe de înmatriculare specifice Slovaciei.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat la control, odată cu celelalte documente de călătorie, polițiștii au efectuat verificări suplimentare. Cu această ocazie au constatat faptul că permisul de conducere este fals, întrucât nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic.

Polițiștii de frontieră au întocmit cetățeanului ucrainean dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.


Sursa: Poliția de Frontieră

Exit mobile version