Ziua Mamei a fost sărbătorită într-un mod deosebit la creșa Mica Sirenă din municipiul Satu Mare. Copilașii și-au celebrat mamele printr-o serbare memorabilă și copleșitoare!
Cu toate că micuții abia acum fac cunoștiință cu fascinanta lume a cuvintelor, ei au reușit să susțină o adevărată serbare de la început și până la sfârșit. Cu bucurie, curiozitate și multă emoție, fiecare dintre ei a recitat o scurtă poezie, după care au cântat împreună, iar la final le-au oferit mamelor un cadou realizat în cadrul activităților de la creșă.
În sală, au predominat lacrimile de bucurie și emoție ale mamelor, care au participat la prima serbare a copilașilor. Totodată, prin ropote de aplaude i-au încurajat pe cei mici, aceștia având, astfel, parte de prima lor experiență „pe scenă”,
Dovada că omul sfințește locul este, astfel, colectivul creșei Mica Sirenă din municipiul Satu Mare, care a reușit să pregătească copilașii pentru o serbare ce va rămâne, cu siguranță, una de neuitat. Efortul și pasiunea cu care își desfășoară activitatea coordonatoarea, educatoarele și infirmierele acestei creșe s-au reflectat, astăzi, în cadrul serbării ce a fost, fără doar și poate, de nivelul unor copii ceva mai mari. Aceste doamne au demonstrat, totuși, că acolo unde este bunăvoință, hărnicie și pasiune, orice se poate!
Săptămâni întregi, colectivul creșei s-a ocupat de pregătirea serbării, i-a învățat pe copii poezii și cântece. Este de menționat și faptul că, în general, această creșă dorește să facă întotdeauna tot ce se poate mai bun și creativ pentru copii, având mereu activități deosebite cu copilașii.
Creșa Mica Sirenă se află în subordinea Primăriei municipiului Satu Mare.