PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Imagini superbe cu Parcul Cubic. Oază colorată și plină de verdeață în Satu Mare

Imagini superbe cu Parcul Cubic. Fostul lac s-a transformat nu numai în cel mai mare parc din municipiul Satu Mare, ci și într-o veritabilă oază plină cu verdeață și multă culoare.

După aproape 30 de ani, Lacul Cubic s-a transformat într-un loc de relaxare și de petrecere a timpului liber. Parcul, de-a dreptul impresionant, se întinde pe o suprafață de aproximativ cinci hectare și oferă câte o atracție tuturor persoanelor, indiferent de vârstă.

Spații de relaxare, zone de fitness, teren de sport și parcuri pentru câini

Parcul propune alei pietonale pavate cu piatră naturală, locuri de joacă pentru copii și un teren de sport multifuncțional. De asemenea, pentru iubitorii de sport s-a amenajat o pistă de biciclete și o platformă pentru patinele cu roți, dar și o platformă pentru fitness.

Totodată, au fost amenajate spații verzi, inclusiv ronduri cu flori, au fost plantați arbori și arbuști și s-a realizat un sistem de irigare. Mai mult decât atât, iubitorii de animale au la dispoziție mai multe zone împrejmuite unde își pot plimba câinii.

Reporterii PortalSM au fost azi, vineri, 21 aprilie, la fața locului și au surprins în imagini ”oferta” celui mai mare parc din municipiul Satu Mare: