PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Invitație la voluntariat. Eveniment special organizat de Crucea Roșie. Sătmărenii, chemați în echipa salvatorilor

Crucea Roșie Satu Mare organizează vineri, 28 aprilie, începând cu ora 17.00, o acțiune deosebită în Centrul Nou din municipiul Satu Mare. Organizația își deschide porțile pentru toți sătmărenii dornici să își aducă contribuția la comunitatea lor prin voluntariat.

Scopul evenimentului este de a-i cunoaște pe sătmăreni și de a-i încuraja să se alăture echipei de voluntari ai Crucii Roșii Satu Mare. Oportunitățile de voluntariat sunt diverse, iar organizatorii îi așteaptă pe toți cei interesați să se înscrie și să primească mai multe informații despre modul în care își pot aduce contribuția.

,,Ca să fii salvator nu trebuie să ai Facultatea de Medicină. Este importantă să îți dorești să fii alături de comunitate și să te implici. De aceea am demarat o caravană a voluntariatului, să ne cunoască lumea mai bine. Prima oprire va fi vineri și îi așteptăm pe toți cu mare drag. De ce să fii voluntar Crucea Roșie? Pentru că poți să schimbi ceva în comunitatea ta, poți să salvez oameni. Sunt persoane care poate au abilități pe care nu le cunosc, iar făcând voluntariat își vor da seama de ele. Suntem o familie deosebită și ne pasă”, a declarat directorul Crucii Roșii Satu Mare, Rodica Borlan.

De asemenea, evenimentul va include și demonstrații de prim-ajutor și alte activități interesante. Voluntarii Crucii Roșii Satu Mare vor prezenta tehnici de prim-ajutor, cum să acționezi în caz de urgență și cum să oferi primul ajutor până la sosirea echipei medicale.

Crucea Roșie Satu Mare este o organizație non-profit care activează în Satu Mare de mai mulți ani. Echipa de voluntari își desfășoară activitățile cu dedicație și pasiune, oferind ajutor și sprijin acolo unde este nevoie. Prin implicarea în activitățile Crucii Roșii, voluntarii au ocazia să își dezvolte abilități, să își cunoască comunitatea și să își facă noi prieteni.

,,Crucea Roșie este o familie bazată pe iubire, dăruire, pe unitate și pe toleranță. (…) Iubirea de Dumnezeu presupune iubirea aproapelui, iar Crucea Roșie, prin acțiunile sale, încearcă să conștientizeze fiecare persoană că fiecare om este extrem de important și trebuie să fie extrem de important atât în fața lui Dumnezeu, cât și în fața celorlalți. (…) Crucea Roșie știe și poate să aducă bucurie unde este tristețe, speranță unde e deznădejde și lumină unde-i întuneric”, a spus preotul Cristian Boloș, vicepreședintele Crucii Roșii Satu Mare.

Astfel, vineri, 28 aprilie, începând cu ora 17.00, în Centrul Nou din Satu Mare, toți cei interesați sunt așteptați să se alăture Crucii Roșii Satu Mare într-un eveniment care îi va ajuta să își descopere vocația de voluntar și să învețe cum să ofere primul ajutor.

Este o oportunitate excelentă de a face o schimbare pozitivă în comunitate și de a contribui la binele tuturor.

Exit mobile version