Sindicatele profesorilor propun reintroducerea exmatriculării elevilor în lege, plus detenție școlară și amenzi pentru părinți, titrează edupedu.ro.
Președintele Federației Sindicatelor din Educație (FSE) ”Spiru Haret”, Marius Nistor a propus mai multe sancțiuni pentru elevi în cazul unor abateri disciplinare, în contextul incidentelor grave din ultima săptămână petrecute în școli. Printre acestea, reintroducerea exmatriculării, detenție școlară, nota de purtare să fie luată în calcul la admiterea la liceu sau la BAC, sau amenzi pentru părinți.
Președintele FSE Spiru Haret a prezentat în cadrul dezbaterilor de marți din comisia de învățământ din camera Deputaților un set de 6 propuneri de sancțiuni pentru elevi și părinți în cazul unor abateri disciplinare, printre care reintroducerea exmatriculării sau detenția școlară.
,,Cred că sunt niște probleme pe care trebuie să le rezolvăm împreună și totodată trebuie să mai înțeleagă că școala este o instituție care funcționează pe baza unor reguli, reguli care să fie stabilite foarte clar chiar prin proiectul legii învățământului preuniversitar. Dacă tot apar drepturi pentru elevi, au statut al lor. Mi se pare absolut normal ca prin proiectul legii învățământului preuniversitar să fie stabilite și obligațiile și sancțiunile pentru cei care nu înțeleg că trebuie să respecte regulile de conviețuire într-o unitate de învățământ și bineînțeles și la nivel de de societate”.
Propunerile FSE “Spiru Haret”
- Instituirea prin lege a sancțiunilor aplicabile elevilor, inclusiv preavizul de exmatriculare și exmatricularea limitată în timp de 3-5 zile sau definitivă, cu modificarea corespunzătoare a dispozițiilor privind obligativitatea învățământului.
Reglementare, tot în lege a altor măsuri sancțiuni, similare celor din alte sisteme de învățământ:
- activitate în folosul unității de învățământ sau comunității
- Detenția școlară, prin care se înțelege faptul că elevii stau într-o clasă după ore sub supravegherea unui cadru didactic folosind acest timp să reflecteze asupra faptelor comise.
- Pentru abateri deosebit de grave mutarea elevilor în centru de reeducare ce se impun a fi reînființate.
- Valorizare a notei la purtare în sensul de a fi luat în calcul în mod obligatoriu la admiterea la liceu + media de bacalaureat.
- Normarea în fiecare unitate de învățământ a cel puțin unui post de consilier școlar, fără obligație de catedră, doar cu atribuții și competențe clare în privința elevilor care trec prin dificultăți în familie, criză de identitate sau de adaptare la mediul școlar, care să poată discuta cu elevii indiferent că părinții reprezentanții legali sunt sau nu de acord la solicitarea învățătorului dirigintelui.
- Instituirea prin lege amenzilor plătibile de către părinți/ reprezentant legal pentru faptele copiilor ( indiferent că acestea constau în deteriorări distrugeri ale bunurilor unității sau jignirea / lovirea salariaților acesteia ). + Cuantumuri amenzi diferențiate în raport cu gravitatea faptei.
- Normarea de posturi de paznici ai unităților de învățământ, nu angajații firmelor de bază cu care unitățile administrativ-teritoriale au contract, care să îi poată controla pe elevi în ghiozdan/rucsac de urgență prin sondaj sau în caz de suspiciune privind deținerea de arme albe petarde sau substanțe periculoase / psihotrope.
- Obligativitatea de a instala camere video în toate sălile de clasă, holuri și curtea școlii care să poată funcționa independent de existența sau nu a acordului părinților reprezentanților legali,cu acceptul cadrelor didactice.Filmările să poată fi utilizate atât ca probe în cadrul cercetării disciplinare, cât și de către organele abilitate ale statului.
- Interdicția utilizării telefoanelor mobile în spațiul școlar atât în timpul orarului normal cât și în pauze sau în cadrul activităților extrașcolare.
- Telefoanele se închid la intrare în unitate și se redeschide la părăsirea acesteia. Telefoanele găsite în funcție asupra elevilor se confiscă și se predau doar părinților/ reprezentanților legali.