PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Șicanări în trafic și scandaluri. Un sătmărean și-a terorizat fosta soție, dar a scăpat nepedepsit

Un sătmărean și-a terorizat fosta soție în repetate rânduri, cu toate că avea de respectat un ordin de protecție. Bărbatul a oprit-o de mai multe ori în trafic și s-a deplasat și la locuința acesteia pentru a-și vedea fiica. Deși a încălcat ordinul de protecție de mai multe ori, bărbatul a scăpat basma curată.

Sătmăreanul și-a șicanat fosta soție în trafic, după care, încălcând ordinul de protecție emis pe numele său, s-a deplasat la domiciliul femeii, unde locuiesc și fiica și soacra acestuia. Mai apoi, bărbatul a intrat în casă iar la ieşire a văzut-o pe stradă pe fiica ei, pe care a chemat-o la el de mai multe ori să-l pupe, fapt ce s-a şi întâmplat, cu toate că acesta nu avea dreptul de a se apropia de ea.

După toate aceste evenimente, bărbatul a scăpat basma curată pentru că faptele s-au prescris. ,,Încetează procesul penal pornit împotriva sub aspectul săvârşirii infracțiunii de nerespectarea ordinului de protecţie în formă continuată ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale”.

Exit mobile version