PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

UDMR: Se pot solicita titluri de proprietate chiar și pentru terenuri care nu au aparținut cooperativelor

De acum înainte, proprietarii ale căror terenuri nu au făcut parte din cooperativă pot solicita, și ei, titlu de proprietate. Acest lucru a fost votat de plenul Camerei Deputaților, după adoptarea propunerii de modificare propusă de UDMR.

„Simplificarea procesului de înregistrare a terenurilor și, implicit, accelerarea procesului de restituire, a fost unul dintre cele mai importante puncte ale programului electoral UDMR. Proiectul de lege votat miercuri reprezintă încă un pas înainte în acest domeniu, întrucât proprietarii de terenuri care nu au făcut parte dintr-o cooperativă de producători pot acum să solicite un titlu de proprietate, cu condiția ca: să fie înscrise în registrele agricole și fiscale locale, terenul să nu fi făcut parte din cooperativă și nu au fost emise titluri de proprietate pentru terenul respectiv”, a declarat Magyar Loránd, vicepreședinte al Comisiei Agricole și deputat al județului Satu Mare.

„În multe cazuri, aceste terenuri sunt exploatate de mici producători locali și, în lipsa unui titlu de proprietate, aceștia au pierdut accesul la anumite subvenții și la fondurile de dezvoltare rurală ale UE, deoarece nu au putut dovedi că sunt proprietari. Proiectul de lege adoptat reprezintă un important pas înainte în domeniul soluționării problemelor funciare, deoarece proprietarii de terenuri care folosesc și cultivă terenul de ani de zile și plătesc impozite pe acesta pot acum să solicite eliberarea titlului de proprietate, a declarat Könczei Csaba, deputat al județului Covasna.

 

Exit mobile version