ACTUALIZARE. Fetița de 5 ani ținută ostatică în casă de propriul tată, în Chiajna, a fost eliberată după 28 de ore.
Bărbatul care s-a baricadat, joi, 4 mai, în locuinţă cu fetița de 5 ani, după ce şi-a agresat soţia şi a alungat-o de acasă, a fost preluat vineri, în jurul orei 17.00, de Poliția Română, iar copila a fost eliberată, a informat IGPR.
„Operațiunea s-a derulat prin mai multe structuri ale Ministerului de Interne, până la nivelul unei celule de criză. Un rol determinant a fost al negociatorilor, care au fost permanent în legătură cu bărbatul, timp de aproximativ 28 de ore, cât a durat operațiunea. În urma acestor negocieri au fost obținute mai multe rezultate. De exemplu, polițiștii au preluat două butelii cu gaz din casă”, a spus Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al IGPR.
Știrea inițială:
Alertă și mobilizare de forțe în Chiajna, unde încă de ieri un bărbat își ține sechestrat copilul de 5 ani, pe care îl amenință că îl va omorî, titrează Digi24.
Bărbatul s-a certat cu soția, a lovit-o și apoi a alungat-o de acasă. Poliția a trimis echipe de negociatori la fața locului. Este una dintre cele mai lungi negocieri din istoria Poliției Române.
Forțele de ordine sunt la fața locului și încearcă să-l convingă pe bărbat să-l elibereze pe copil.
Bărbatul cere ca polițiștii să plece de lângă casa lui și amenință că, în caz contrar, își va ucide fata și apoi se va sinucide. La fața locului sunt zeci de polițiști, zeci de ofițeri de la trupele speciale, paramedici SMURD pregătiți să acorde prim ajutor. Bărbatul și-a bătut soția și a alungat-o din casă, conflictul izbucnind după ce femeia l-a amenințat pe soțul ei că vrea să se despartă.
“Trebuie să fim foarte atenți la limbaj. Trebuie să transmitem un mesaj de dezescaladare, o soluție pașnică, la care sunt sigur că lucrează negociatorii. Pentru ca astfel de situații să se termine cu bine e nevoie ca toată lumea să își păstreze uzul rațiunii”, a explicat psihiatrul Gabriel Diaconu la Digi24.